saga (primele cânturi)

cântă-mi ipod mânia ce ne cuprinde în cluburi
patima crudă care ne împinge unul în altul
cu pumnii strânşi sau nervi strâmţi sau
blugii întinşi de-o crâncenă erecţie
ţine-mi ritmul nopţilor prea la fel
începute stereo şi terminate solo
mixează-mi pe beat beţie-birou-beţie
cina cea de vineri terminată-n melodramă
nebunia general acceptată ca sâmbătă seara
cântă-mi soundtrack-ul după-amizelelor sinucigaşe
de duminică când plouă şi barmanii dorm
dă muzica mai tare lipeşte-mi căştile de timpane
fă-mă să uit că lunea vine implacabilă ca moartea sau spamul
cântă-mi de leagăn dor şi jale iar din shuffle
naşte un sens un single un destin mai bun

pentru că

nu-ţi pierzi viaţa ca-n coşmaruri
nu dispari
în decor după ce-ai lovit în plin parapetul
nu te împrăştii
cumva
adâncit în trotuar
după un plonjon interminabil
dar graţios
nu sfârşeşti
între fiare contorsionate
lovit de alte fiare ce ţi-au suflat în ceafă
nu pieri
tăiat de lamă sau doborât de glonţ

moartea te ajunge
în raionul
de produse
de bază
alegând făină la preţ redus
iar ultima imagine imprimată
pe retina ta sticloasă
va fi o pungă care curge

moartea vine la cină
la masă
în bucătărie
ca prietenii buni la un chef
în faţa unui peşte la grătar
şi unui sauvignon blanc
vei înceta să respiri aer
plămânii tăi vor trage în gol
înecaţi ca un motor bătrân în doi timpi

moartea seceră entuziastă
oameni ca tine
striviţi unul
în celălalt
în vagoane de metrou
dimineaţa
iar
atenţie se închid uşile
se aude
ca un
sincere condoleanţe
aşa

aşa
inima lui
s-a oprit
la a patra cafea
la a zecea ţigară
la al optulea etaj
în al treilea lift
care a strâns din uşi
a dezaprobare
şi a plecat
dezamăgit şi gol
ruşine
nu aşa se moare
nu aşa ţi se opreşte
inima

la a noua
rată pentru casă
la trei
zile de un contract
de leasing avantajos
la 32
de ani şi ceva
inima lui s-a oprit
na-na na-na

şi totul se putea
termina
uite-aşa
însă atunci
înspre lift
trecea ea

purtată de undele radio
pline de hit-uri
de legea numerelor mari
de votul publicului
de comentariile de pe forum
de semnele indicatore luminate în verde
ce indică EXIT
finaluri fericite
sau ceva
şubiduba

ea trecea
în revistă
sms-uri
graţioase şi încifrate ca nişte haiku-uri
în oglinda de metal a telefonului ei
şic îşi ghicea viitorul
cu o precizie de un week-end
între contacte şi apeluri pierdute
dimineaţa pe la patru
ştia să deosebească
faimă carieră relaţii dragoste
toată lumea era acolo
mai puţin juvele de treflă
întins la picioarele ei
la propriu

spune-mi
spunea el
de la geamurile astea
nu vezi oraşul ca pe-un acvariu
plin cu taxiuri tropicale
peşti galbeni şi graşi
ce-şi deschid uşile
buzele
la intervale greu de prevăzut
serios acum nu-ţi vine
să le baţi în geam
să le atragi atenţia
pentru măcar o secundă
de aici de sus
nu vezi oraşul iarna
închis în globul de plexiglas
al geamurilor tale panoramice
în globul de sticlă al ochelarilor tăi
de vedere în lentilele curbate
ale ochelarilor tăi de soare
şi de club
pe bune acum
n-ţi vine să-l scuturi clătinând din cap
de să-i meargă toţi fulgii
spune pe bune
acum

dar
ea
închisă
în borcanul ei strâmt
din sticlă securizată de la ultimul etaj
ea urla
lovind cu pumnii
bariera invizibilă dintre ei
ba da, ba da